top of page

Scenografia - Mihai Mădescu

MIHAI MĂDESCU „face parte din acea rară categorie de artişti autentici, care nu îşi caută loc în faţă cu coatele, care nu îşi impun meritele decât prin ceea ce creează. Discret, modest, trece, prin această lume agitată, fără zgomot, lăsând în urmă decoruri şi costume minunate, pentru care a fost/este premiat sau invitat să facă parte din jurii ale unor festivaluri de prestigiu. Este dintre acei puţini creatori care nu s‑au plictisit de teatru”. (sursa)

Interviu Rodica Negrea

 

Ilinca Urmuzache: Revenind la piesă, ne puteți spune câte ceva și despre scenografie?

Rodica Negrea: Scenografia lui Mădescu.

Ilinca Urmuzache: Da, sunt foarte puține informații despre cum a fost realizat spectacolul, care a fost procesul. Ne puteți spune din perspectiva dumneavoastră câteva detalii?

Rodica Negrea: Scenografia nu știu cât de tare mă preocupa pe mine, mai mult mă preocupă acum pentru că între timp am învățat și șmecheria asta. Era un artist de o discreție și de o eleganță absolut rară. Decorul mi se părea puțin cam cenușiu, mai târziu am înțeles că asta era viziunea, de aici pleca totul. Era extrem de funcțional, erau delimitate spațiile unde era terasa care putea fi și scena de la școală unde erau monoloagele, putea fi și dormitorul fetelor de unde cobora Ruth. La mine cel mai important era că mi-au adus un hamster, apoi un iepuraș și eu am o repulsie față de ei. Știu că era groaznic pentru că eu trebuia să îmi manifest dragostea față de el. Ce pot să spun, ușor, ușor, am devenit prieteni și am început să m simt acolo în spațiul meu.

Ilinca Urmuzache: În spectacolul înregistrat de TVR am văzut că Ruth purta blugi.

Rodica Negrea: Mi se părea foarte americană și Teatrul Mic era un teatru foarte curajos și foarte aproape de ce vedeam în film, nu se jucau doar piese românești. Din contră, acesta era un program al secolului XX și piese cât mai noi și chiar aveam un secretar literar care era foarte documentat și era normal să fie blugi din moment ce e vorba de America și de acea lume. Nu era dracul chiar așa rău. Și la Teatrul Mic era un timp absolut formator și pentru public și pentru artist. Un timp care a format și a inovat extrem de mult.

bottom of page