Efectul razelor gamma asupra anemonelor
Regia
Cătălina Buzoianu (n. 13 aprilie 1938, Brăila) este o regizoare română de teatru. Face parte dintre cei mai importanți regizori de teatru din România. Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 - decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. Are peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.
Interviu Scena.ro
Cristina Modreanu: În deceniile comuniste ați fost unul dintre puținii oameni de teatru de la noi care au ținut legătura cu scena internațională – nu doar cea poloneză, ci și cea europeană în general... După 90 ați strâns legăturile cu Strehler și Piccolo Teatro din Milano, creând legături pentru Teatrul Bulandra, apoi cu Institutul Internațional de Teatru Mediteranean și cu alte orașe europene prin Catedra Unesco. De ce a fost important pentru dvs în calitate de creator și de ce credeți că e important pentru teatrul românesc să fie în contact cu scena internațională?
Catalina Buzoianu: Am lucrat cu Eugenio Barba, la care m-a trimis Mira Iosif, așa am luat contactul cu antropologia. De fapt, Polonia mi-a deschis drumul către lume – lucram la Iași și de acolo mergeam să prezentăm spectacolele la Lubljn, iar apoi m-au invitat să lucrez la ei. Am participat la festivalurile lor și acolo i-am cunoscut pe toți – pe Grotowski, pe Szajna, și am văzut teatrul cel mai bun din lume. Apoi, la Nancy am participat la un festival unde am văzut Bread and Puppet, Living Theater – ce era mai important în lume. Asteau au fost ”noroacele” mele – cum zicea Toca. Apoi, am făcut o serie de spectacole în Israel care au avut mare succes – montarea cu Maestrul și Margareta a fost spectacolul anului și a rămas în topuri vreo 10 ani. Și acolo m-am simțit foarte bine, mulți dintre actori erau de origine din Europa de Est, deci aveam ceva în comun. Oamenii s-au purtat foarte bine cu mine și erau foarte dedicați – aveau o motivație. Pe urmă, după 90, am lucrat cu Institutul Mediteranean de Teatru, cu Uniunea Teatrelor Europene condusă atunci de Giorgio Strehler care mă aprecia foarte mult. Am fost bună prietenă cu José Monleon, președintele ITMT și cu Giorgio Strehler, îi apreciam foarte mult, dar și ei pe mine. Am avut foarte mare noroc când am lucrat în străinătate, am avut experiențe foarte importante pentru mine. Din păcate după Odiseea am obosit foarte mult și n-am mai putut continua cu mari producții internaționale.
C.M.:Deci dacă veți mai lucra ați prefera genul acesta de teatre independente?
C. B.:- Da, în genul acesta de spații aș lucra. Îi înțeleg perfect pe copiii aceștia care se simt mult mai bine în teatrele independente. Cu ani în urmă îi întrebam de ce preferă să se ducă în poduri sau în subsoluri, în loc să creeze spectacole pentru scene mari, pentru spații ample. Iar ei mi-au spus că trebuie să se adapteze la aceste spații fiindcă numai aici au loc, deci trebuie să învețe să spună ce au de spus în aceste locuri. Mie mi se pare că fiecare generație - și fiecare om, bineînțeles – își găsește motivația ei/ a lui și locul pe care trebuie să-l înnobileze și să-l acopere cu adevăr. Iar eu am foarte mare încredere în generația aceasta că o să ajungă să schimbe tot. Și o să cucerească și scenele teatrelor dacă mătură ce e acum în ele.
Interviu complet - LINK
Interviu Rodica Negrea
Ilinca Urmuzache: Dacă tot ați menționat-o pe doamna Buzoianu, care era relația de atunci, cum a decurs totul, era dificil de lucrat împreună?
Rodica Negrea: O, deci a început iadul! Jihadul! Pentru că ea ne trata ca pe niște actrițe. Practic noi eram niște adolescente, mai mult sau mai puțin libere și raportul ei cu noi nu includea menajament, deci dădea cu noi de toți pereții. A fost foarte, foarte greu. Acum mă refer numai la mine, nu mă refer la celelalte colege ale mele, Angela și Adriana, dar a fost extrem de greu. A fost atât de greu până am realizat unde sunt și ce-i cu mine acolo. Practic, să faci o săritură de la condiția unei adolescente care știe ca vrea să facă meseria asta, că știe că trebuie să o facă și exprimarea în concret e că spune niște poezii mai bine sau mai puțin bine, că mai poate să spună un monolog și până la a compune, a construi un rol este o distanță enormă, infinită, iar pentru mine lucrul la „Efectul razelor gamma...” a valorat mai mult decât un alt institut de teatru și film. În acele câteva luni de zile a trebuit să învăț ceea ce trebuia să învăț în patru ani de zile. O viteză cosmică în care trebuia să intru și să recuperez tot. Am spus întotdeauna lucrul acesta și îl repet, e clar, sigur, fără Cătălina Buzoianu nu aș fi fost aici. Ei îi datorez totul, a fost o școală întreagă lucrul la piesă și tributul pe care îl plătesc e de la acel moment pentru că datorită ei am învățat ce înseamnă să construiești un rol, ce înseamnă să te gândești la un rol, ce înseamnă rolul personajului într-o viziune de ansamblu a regizorului. E foarte greu de spus și aici fac o paranteză: la un moment dat am văzut un interviu al lui Motoi făcut de Vornicu și tot îi punea întrebări, voia să îi spună cum se face un rol și el spunea că nu știe. Motoi tot încerca spunându-i că alții au răspuns și el a zis: „Treaba lor!”. Deci revenind la Cătălina, îi datorez un mod de a gândi, un mod de a vedea teatru, un mod de a lucra cu mine și cu ceilalți. Este ceva care a rămas definitiv și față de care am un respect enorm pentru că sunt foarte conștientă că dacă nu mă întâlneam cu ea, probabil că nici nu aș fi gândit și privit lucrurile așa cum le privesc. Îmi spunea la repetiții așa: „Măi” și striga la mine, „ai toate datele, ești drăguță, o să vină lumea și o să zică <<Vai, ce fetiță!>> pe mine nu mă interesează, dacă tu nu dai dimensiune personajului, dacă nu ești în același timp Sfânta Ioana, Marie Curie și Julieta, n-am făcut nimic și eu îmi ratez spectacolul.” Eu mergeam acasă și încercam să înțeleg ce înseamnă asta. Într-un târziu am înțeles ce înseamnă și a zis : „Ia uite cum s-a deschis și ea ca o varză”. Deci probabil că m-a ajutat Dumnezeu să mă apropii de un artist extrem de valoros. Din păcate nu știu de ce nu ne îngrijim valorile, un artist care a marcat teatrul românesc pe o perioadă foarte lungă și căreia nu știu cum să pot să îi spun cât de definitiv m-a marcat și m-a format.