Efectul razelor gamma asupra anemonelor

Efectul razelor gamma asupra anemonelor

de Paul Zindel

Pesonajele: Matilda "Tillie" Hunsdorfer - fiica cea mică

                 Ruth Hunsdorfer- fiica cea mare

                 Beatrice Hunsdorfer - mama

                 Nanny - bătrâna

                 Janice Vickery - o elevă, rivala lui Tillie

TABLOUL I:

GLASUL LUI TILLIE: Mi-a spus să mă uit la mâna mea, fiindcă o frântură din ea vine ca o stea care a explodat din negura vremii. Frântura asta din mine s-a ivit dintr-o limbă de foc, care s-a zvârcolit prin cer până când a devenit soarele nostru. Și frântura asta din mine-părticica asta din mine-era pe soare atunci când a explodat și el, și s-a învolburat într-un mare uragan până când s-au născut planetele. Și părticica asta din mine era pe atunci un susur al pământului. Când a început viața, poate că părticica asta din mine s-a rătăcit într-o ferigă care a fost strivită și a rămas acoperită până când a devenit cărbune. Dar  peste câteva milioane de ani, ea a devenit un diamant-un diamant la fel de strălucitor ca și steaua din care a pornit.

Sau poate că această frântură din mine s-a rătăcit într-o fiară fioroasă sau a intrat într-o pasăre care zbura deasupra mlaștinilor preistorice...Și a mai spus că frântura asta este atât de mică încât nu poate nimeni să o vadă, dar că ea există de la facerea lumii. Și i-a zis acestei frânturi din mine ”un atom”, și când a scris cuvântul ăsta pe tablă, m-am îndrăgostit de el.

Atom! Atom! Ce frumos cuvânt!

BEATRICE: De ce nu răspundeți? Așa! Nimeni nu-mi dă o mână de ajutor! Nimeni! Alo? Da, eu sunt. Cine întreabă? Sper că n-a făcut nicio gafă la școală. A, așa-i firea ei. Și acasă trebuie să-i deschidem gura cu cleștele.  N-ați observat și dumneavoastră că unii parcă-s făcuți numai să vorbească și alții numai să asculte? Cobor (pauză) Ce coincidență! Știți că tocmai voiam să vă telefonez și să vă mulțumesc pentru adorabilul iepuraș pe care i l-ați dat Matildei. Amândouă suntem nebune după el și dacă l-ați vedea cum a crescut... N-o să-l mai recunoașteți. (pauză) Vă mulțumesc pentru grija pe care i-o purtați, domnule Goodman.  

BEATRICE: Nu vreau să schimb subiectul, dar nu sunteți dumneavoastră tânărul acela fermecător pe care Tillie l-a salutat acum două luni la băcănie? Nu erați dumneavoastră la raionul de pește în timp ce eu eram la carnea congelată? Tânărul acela atât de frumos și absolut fermecător (pauză). De să nu spun că sunteți frumos dacă așa e? Da, și...(pauză) vai dar nu pierd nicio ocazie ca s-o încurajez acasă. A spus ea c-o deranjez? Amândouă fiicele mele au un birou cu becuri de 75 de wați. Da...da... Totuși, după părerea mea domnule Goodman, se face prea mare caz de aceste experiențe. Vai, ce n-aș da să fie la fel de harnică și acasă.(pauză) N-aș vrea să credeți că nu apreciez ceea ce încercați să faceți domnule Goodman, dar teamă mie ca-i pur și simplu. Eu cred că tot ce trebuie să vă preocupe e să obțină note bune la materia pe care o predați. Și sunt convinsă că-datorită tuturor metodelor moderne, pe care probabil le folosiți, până la urmă o s-o scoateți și pe ea la liman. (pauză) Am încercat, domnule Goodman, am făcut tot ce am putut, dar hai să fim sinceri, Matilda nu e o fată prea-prea drăguță și n-o să-i fie ușor să răzbească în viață. Cu farmecul și răbdarea dumneavoastră, sunt sigură însă că veți izbuti s-o aduceți pe drumul cel bun. Sunteți căsătorit, domnule Goodman? O, ce păcat! Cum pot femeile de azi să lase să le scape din mâini un tânăr atât de fermecător ca dumneavoastră? (pauză lungă) Fiindcă uneori nu vrea să meargă la școală domnule Goodman. Spuneați adineori că e foarte inteligentă și, tocmai de asta, mi-e teamă s-o silesc să facă prea multe eforturi, după cele ce s-au întâmplat cu sora ei. Știți, domnule Goodman, surmenajul este cea mai grea boală a lumii moderne și cred că sunteți de acor că nu-mi pot permite luxul de a mai duce în cârcă încă un caz de ”sensibilitate precoce”. Nu găsesc cuvinte să vă spun ce fericită sunt că mi-ați telefonat. Vă rog să mă credeți că sunteți primul profesor care și-a dat vreodată oosteneala să-mi telefoneze, în chip de măsură preventivă. Nu vă puteți închipui câte de mult apreciez gestul, domnule Goodman. O, ceilalți te cheamă abia atunci când nu mai ai nimic de făcut, dar mă îndoiesc că Ruth ar mai fi avut criza aceea de nervi, dacă profesorii ei și-ar fi dat osteneala să-mi telefoneze la timp...(pauză). Nu, n-am remarcat până acum nimic anormal în comportarea ei de acsă. Dar nu trebuie să fiți îngrijorat din cauza Matildei. O să se găsească un locușor și pentru ea pe lumea asta. Fiindcă, după cum vă spuneam, unii parcă-s făcuți numai să vorbească și alții numai să asculte...Vă rog, dar va rog, domnule Goodman, mai sunați-mă. Mi-a făcut o deosebită plăcere să vorbesc cu dumneavoastră. La revedere.

Matilda, n-a fost prea frumos din partea ta să-i spui că te împiedic să te duci la școală. După tonul cu care vorbea acest domn Goodman, parcă ar avea impresia că sunt comandanta unui lagăr de concentrare. Îți dai seama ce penibil este să fii acuzată că ai fost comandanta unui lagăr de concentrare în care ți-ai internat proprii copii? Ei bine, na, mi se fâlfâie! Și-așa școala aia a voastră a rămas cu 40 de ani în urma vremii noastre, și crede-mă că poți învăța mai multe lucruri aici, acasă, decât de la pocitania aia de domn Goodman! Dacă ai ști cât îl compătimesc! N-am văzut în viața mea un bărbat mai lipsit de vlagă. Când te-am văzut vorbind cu el la raionul de pește mi-am spus:”Doamne, n-ai putut să găsești un alt profesor de științe pentru biata mea fetiță, decât un fătălău?” Desigur că e preferabil ciumei ăleia de domnișoară Henley. Cine dracu o fi acut ideea s-o mai facă și pe asta profesoară de educație fizică, când ei dacă-i lipsește ceva e vizicul? De ce a trebuit să mă pui în penibila situație de a le da un  motiv să-mi telefoneze cu noaptea-n în ca, la opt și jumătate?

TILLIE: Eu nu le-am spus nimic.

BEATRICE: Ce le spui tu când se interesează de ce rămâi uneori acasă?

TILLIE: Le spun că sunt indispusă.

BEATRICE: Că nu ești binedispusă, nici nu încape îndoială, deși nimeni nu-și dă încă prea bine seamna în ce constă prosta ta dispoziție. Dar este limpede că orice fată care își denunță mama că ar fi comandanta unui lagăr de concentrare, trebuie să aibă niște predispoziții foarte grave.

TILLIE: Mama mă duc astăzi la școală?

BEATRICE: Desigur. Cine te împiedică?

TILLIE: Domnul Goodman a spus că o să facă o experiență...

BEATRICE: Și eu care aveam impresia că și-ar face experiențele după apusul soarelui...

TILLIE: O experiență de radioactivitate...

BEATRICE: De radioactivitate? Numai de asta mai avea nevoie liceul vostru!

TILLIE: O să aducă ionosfera...

BEATRICE: Vai, ce eveniment! Dacă m-ai fi anunțat devereme, m-aș fi îmbrăcat de gală și m-aș fi dus azi cu tine la școală. Ador ionosferele...

TILLIE: În ele se pot vedea atomii, mamă...!

BEATRICE: Lasă aiurelile!

TILLIE: Pot să plec, mamă?

BEATRICE: Nu, draga mea, citadela științei nu va beneficia azi de prezeța ta. Am să-ți încredințez o grămadă de sarcini pasionante, începând cu răhățeii de iepure.

TILLIE: Te rog, mamă, fac curat după școală...

BEATRICE: Dacă mai întârziem o singură clipă, casa asta o să fermenteze. Am găsit acum mărgele de iepure până și la mine-n pat și dacă nu te pui acum pe treabă o să începi să ai un parfum specific.

TILLIE: Hai, mamă, aș putea să fac curat după ora domnului Goodman. După experiență îi spun că sunt indispusă și-l rog să mă învoiască.

BEATRICE: Vrei să-i aplic lui mărgică o doză cloroform chiar în clipa asta?

TILLIE: Nu!

BEATRICE: Atunci ține-ți gura!

RUTH: Unde-i azi ”sărutul diabolic”?

BEATRICE: În dulapul din baie.

RUTH: E atâta gunoi aici că-mi vine să înebunesc.

BEATRICE: Poate l-am pus în poșetă. Dacă nu te grăbești, o să întârzi la școală.

RUTH: Cum puteam să mă duc la școală fără sărutul diabolic?

BEATRICE: Nu se mai duce azi nimeni la școală faără ruj pe buze?

RUTH: În afară de Tillie. Și pun rămășag că dacă și-ar fi dat ieri cu puțin ruj, n-ar mai fi râs atâta de ea.

BEATRICE: Cine a râs de ea?

RUTH: Toți membrii clubului. Nu ți-a spus că a fost ieri la club?

BEATRICE: Ruth, nu mi-ai spus că Tillie a fost la un club.

RUTH: Fiindcă abia acum mi-am aduc aminte...cum voiai să-ți spun dacă nu mi-am adus aminte? A fost la un pârlit de club științific.

BEATRICE: (lui Tillie) Ce tot îndrugă fata asta?

RUTH: Credeam că o să bată toba la toată lumea. Trebuia s-o vezi pe scena clubului când râdeau toți de ea.

BEATRICE: Astâmpără-te odată, Ruth! (lui Tillie) De ce râdeau de tine?

TILLIE: Nu știu.

RUTH: Nu știi? Parcă era o sperietoare cu jerseul ăla vechi, decolorat și boțit, cu combinezonul care-i atârna de toate părțile și cu părul nețesălat.

BEATRICE: Exacerezi..

RUTH: Și tot învârtea la un model de ceva...

TILLIE: De atom.

RUTH: Da, un model de atom...cu un turn lung și o manivelă care, când o învârtești, deslănțuie un vârtej de bile colorate. Tillie învârtea manivela, cu ochii țintă la ea...în jerseul ăla vechi, cu combinezonul la vedere și nețesălată....și tot învârtea la manivela aia în timp ce un băiat cu ochelari citea o conferință tâmpită...Râdeau cu toții în hohote, până când au țipat profesorii la ei. Și toatp ziua n-am mai scăpat. Toții care mă întrebau: ”Chiar e sora ta? Cum de o înghiți?” Iar Chris știi ce mi-a spus: ”Parcă ea ar fi fost la ospiciu”. Abia m-am putut ține să nu-l sărut acolo de față cu toți colegii.

BEATRICE: Matilda, dacă nu te poți îmbrăca cumsecade când te duci la școală, atunci nu te mai duci niciodată. Nu-mi place să râdă nimeni de tine, fiindcă cine râde de tine, râde de mine. Și nu mai vreau să învârtești niciun fel de...

RUTH: ”Sărutul diabolic” e pe sfârșite.

BEATRICE: Dacă nu ți-ai pune câte o tonă deodată, ar avea o viață mai lungă.

RUTH: Cine a telefonat?

BEATRICE: Matilda m-a denunțat la Gestapo.

RUTH: Îmi dai și mie o țigară?

BEATRICE: Îți dau.

RUTH: Cine a fost? Domnul Goodman? (scărpinând-o)

BEATRICE: Unde?

RUTH: La telefon. Domnul Goodman?

BEATRICE: Da...

RUTH: Mi-am închipuit eu că el trebuie să fi fost.

BEATRICE: Puțin mai sus, te rog.

RUTH: Aici?

BEATRICE: Da, aici? De ce ți-ai închipuit că a fost domnul Goodman?

RUTH: M-a chemat ieri de la atelierul de croitorie-asta mi-o amintesc, fiindcă n-aveam încheiați toți nasturii de la bluză-ca să mă întrebe de ce lipsește Tillie atât de mult de la școală.

BEATRICE: Puțin mai jos, te rog. Și ce i-ai spus?

RUTH: Aș prefera să iei din nou mentolate. Au un gust mai plăcut, mentolatele.

BEATRICE: Ce i-ai spus?

RUTH: I-am spus că ești bolnavă și, fiindcă a vrut să știe și ce boală ai, i-am spus că ai lepră.

TILLIE: Nu se poate!

RUTH: Trebuia să vedeți ce mutră a făcut. Era atât de nostim. Și atunci, ca să-l mai liniștesc, i-am spus că ai numai tetanos.

BEATRICE: Și el ce a spus?

RUTH: I-am spus că ai aceeași boală pe care a avut-o și chiriașul mamei...cum dracu îi zice?

BEATRICE: Can-can, cangrenă? (Beatrice și Ruth râd)

RUTH: Da. Cam așa ceva.

RUTH: Ei bine, dacă vrei tu, nu i-am spus. (pauză) Dar să știi că i-am spus.

BEATRICE: Și și-o fi dat seama că glumești...

RUTH: Da de unde! I-am spus să se uite în ”cazierul” meu de unde o să afle tot ce-l interesează. Oricine se uite în ”cazier” nu mă mai bate niciodată la cap, fiindcă se convinge, negru pe alb, că-mi lipsește o doagă.

BEATRICE: Ruth...

RUTH: Și i-am mai spus și că boala pe care o ai e mortală și că nu mai avem multe speranțe.

BEATRICE: Ce e aia ”cazier”?

RUTH: Un mic dosar cu toată istoria familiei.

BEATRICE: Cum de l-ai văzut?

RUTH: Am citit tot ce scrie în el, în semestrul trecut, când domnișoara Hanley m-a târât la arhivă, fiindcă n-am vrut să mă cațăr pe frânghii în sala de gimnastică și i-am spus că mi se inflamează creierul.

BEATRICE: Puțin mai josm, te rog.

RUTH: Mai jos! Mai sus! De ce nu te hotărăști odată? Dacă ai trece din nou la mentolate, ar merita osteneala, dar vai! astea-s groaznice... Și să

știi, chiar credeam că mi se inflamează creierul sau că-mi crește o tumoare. Și atunci m-a scos din sala de gimnastică și credeam că n-o să pot să citesc invers, când s-a așezat cu dosarul la un birou din fața mea. Dar am putut.

BEATRICE: Și ce zice acolo?

RUTH: O, zice că tu ești divorțată și că eu am avut o criză de demență precoce...că tata a vut un atac de inimă la Salt-Lake...și că și tu ești cam așa...divorțată...

BEATRICE: (referindu-se la scărpinat) Aici! Rămâi aici!

RUTH: Și mai zice și că eu exagerez și spun baliverne, și că mi-e frică de moarte și am coșmaruri...etțetera.

BEATRICE: Și ce mai zice?

RUTH: Da’ce, crezi că-mi mai aduc aminte?

BEATRICE: Dacă nu te grăbești ai să întârzi la școală.

RUTH: Nu uita asta, nu uita aia, asta, aia...

TILLIE: Mamă, mă duc și eu la școală?

BEATRICE: Tu rămâi aici. Clar?

TABLOUL II:

GLASUL LUI TILLIE: (înregistrat pe bandă) Astăzi l-am văzut. În balon a început să se formeze un nor alb. Domnul Goodman a pus o bucățică de metal în centrul balonului și apoi am așteptat până am văzut primul balon-o dâră de fum care venea de nicăieri și apoi se făcea iarăși nevăzută. Și pe urmă o dâră...și una, mi-am dat seama, ieșeau din metal. Țâșneau necontenit ca niște stropi de apă dintr-o fântână arteziană și domnul Goodman mi-a spus că fântâna aceea de fum o să mai țâșnească încă multă vreme și că, dacă vreau, aș putea să stau acolo toată viața și tot n-o să se oprească niciodată, fântâna aceea atât de aproape de mine cât aș fi putut să pun mâna pe ea. În fața ochilor, o frântură de lume devenea altă frântură. Atomi dau azvârlind gloanțele acelea mici care țâșneau din fântână și, atom după atom se transforma în ceva. Și nimeni n-ar putea opri vreodată această fântână. Va țâșni neîncetat, milioane de ani-această fântână a eternității.

BEATRICE: Bine că ai adus acum și nori, că numai asta ne mai lipsea aici. (citind): Teren 10 ha la Prince’Bang. Mic heleșteu. 6000 dolari. Ieftin. M-aș duce să-mi arunc o privire dacă aș avea 1 doalar. Ce semințe sunt astea?

TILLIE: De anemone. Au fost supuse la cobalt 60.

BEATRICE: Asta e tot ce mi-am dorit în viață: Un salon plantat cu anemone supuse la cobalt 60. Fiincă tot te-ai apucat de grădinărie, de ce nu sădești și un strat cu pătlăgele în baie?

TILLIE: Lasă-mă să le țin aici doar o săptămână, până prind rădăcini, și pe urmă le răsădesc în curtea din dos.

BEATRICE: (reluând lectura) Casă pentru patru familii. Opt garaje. Aș ști ce să fac eu cu o astfel de casă. Un azil. (pauză) Îmi mușc degetele că n-am terminat cursul ăla de administrator de imobile. Ar fi trebuit să termin și școala de cosmetică (pauză) Doamne, ce n-aș face eu cu opt garaje! Știi că am de gând să scap de asta și să mă apuc de afaceri. Business!

TILLIE: Da?

BEATRIE: Mă gândesc să deschid aici o ceainărie. Ai băgat de seamă că nu au mai rămas prea multe ceainării în cartier?

TILLIE: Da...

BEATRICE: Și ăsta-i tocmai genul de cartier în care o ceainărie bună ar fi o lovitură. Bineînțeles că aș face și niște pateuri deliciose. La o ceainărie bună, îți trebuie neapărat și niște pateuri delicioase. 8 ori 10, să ziceem 8 ori 8, dacă sunt prea dărăpănate-asta face 64 de dolari pe lună numai din garaje. Bani să ai că știu ei să prăsească. Ce face cobalt 60?

TILLIE: E ceva care produce...mutații în semințe. Mamă, domnul Goodman a adus ionosfera special pentru mine. Mie mi-a vorbit despre radioactivitate, și despre semiviață, și mi-a dat semințele astea.

BEATRICE: Ce înseamnă ”semi-viață”?

TILLIE: Semi-viața poloniului 210 este de o sută și patruzeci de zile. Semi-viața radiumului 226 este de o mie cinci sute și nouăzeci și nouă de ani. Semi-viața uraniului 238 este de patru miliarde și jumătate de ani...

BEATRICE: Termină o dată, că a început să-mi vâjâie capul. UITE CINE A VENIT! NANNY! NANNY A VENIT SINGURĂ-SUNGURICĂ PÂNĂ AICI! Trebuie să-mi aprind o țigară să-mi vin în  fire. BUNĂ DIMINEAȚA, NANNY! ȘEZI, TE ROG, FRUMUȘEL AICI ȘI O SĂ-I DĂM ACUM LUI NANNY TOT CE-I DOREȘTE INIMA! (lui Tillie) Știi că uneori îmi vine să râd. Uite ce pacoste am eu pe cap, și tu nu te gândești decât la platarea anemonelor! ALE-UP! HIP, HIP, URA PENTRU SALTUL MORTAL! AM FĂCUT UN CEAI FIERBINTE CU MIERE! Parcă-i un făcut. De câte ori vreau să beau și eu în tihnă o cafea, hop și momâia asta. Mă întreb ce ar face dacă i-aș  turna apa asta clocotită în cap. Pariez că nici n-ar tresări. ÎNDATĂ VINE ȘI MIEREA LUI NANNY! Dacă mi-ar fi spus cineva când eram tânără că am să sfârșesc servind mierea unui cadavru, i-aș fi zis că-i nebun. CE S-A ÎNTÂMPLAT NANNY? VAI, VAI! AM UITAT LINGURIȚA LUI NANNY.ȚI-ADUC IMEDIAT O LINGURIȚĂ! Matilda! Uite cum îi dau lingurița lui Nanny. (o clipă amuzată. Tillie se uită spre ele și râde)

LINGURIȚA LUI NANNY! Cincizeci de dolari pe săptămână. Cincizeci de dolari. Mă uit la tine, Nanny, și mă întreb dacă merită atâta chin. Cred că mai bine m-aș face șofer. IA MIERE, NANNY. MIERE CU CEAI FIERBINȚEL!

S-o fi văzut pe fii-sa, când a adus-o aici săptămâna trecută...ce aere își dădea, de parcă ar fi fost mare grangur. Spunea că este nu mai știu unde ”directoare” și ca-i atât de ocupată, atât de ocupată, încât nu mai poate acorda mămițichii ei toată ”atenția și afecțiunea” de care are nevoie. (lui Nanny) NANNY E O MICĂ POVARĂ, NU-I AȘA NANNY? Totuși, tot mai bine e cu tine decât cu acel domn Mayo-cu tumoarea lui de la creier, sau cu ace domnișoara Marion-cu cancerul ei, sau cu domnul Brougham...cum dracu-i mai spunea?

TILLIE: Alexander...

BEATRICE: Domnul Alexander Brougham cu viermii lui din picioare (lui Nanny) NANNY E O FEȚIȚĂ CUMINTE NU-I AȘA, NANNY? o fetiță cuminte care-și bea ceaiul cu miere!

Cobalt 60. Îți bați joc de mine?

TILLIE: Nu, mamă...

BEATRICE: Știință, știință, știință. Ata e tot ce vă învață la școală? Nimic practic, util, care să vă ajute să răzbiți în viață? Știi ce aș fi fost acum dacă nu m-aș fi năclăit în micirla asta? Probabil că aș fi fost dansatoare. Betty Frank, cea mai bună dansatoare a promoției o mie nouă sute...

Acum sunt cea mai bună dansatoare pe școală-sprintenă ca o veveriță-premiul întâi cu cunună. Și o clipă mai târziu...Un singur pas greșit și te duci de râpă. Te măriți cu neisprăvit și, până să te dezmeticești, ți-a legat de gât două pietre de care nu mai scapi toată viața. Nici nu mi-am dat seama când mi-au înțepenit picioarele și s-au umplut de varice. Dar ce superbe varice! Cia, cia, cia! Tot ce am visat în tinerețea mea...praf și pulbere!

(lui Nanny) SĂ NU LAȘI NICIO PICĂTURĂ DE MIERE, NANNY. (lui Tillie) Praf și bulbere tot! Nici nu mai știu ce am visat. NANNY E CA ȘI GATA. BRAVO, NANNY! Nu mai are  nici mult de trăit. FATA LUI NANNY VINE ÎN CURÂND SĂ O VADĂ. CE FERICITĂ O SĂ FIE NANNY! În ziua în care doamna directoare mai pune piciorul aici, să știi că am să leșin. Să nu-mi mai spună mie că dacă vrea cu adevărat să facă ceva, n-are timp de ocupată ce-i! De ce mă iau toți drept idioată! Nu-și dau seama că văd prin ei ca prin sită, până-n fundul sufletului? ȚI-AI VĂRSAT CEAIUL, NANNY? Ptiu, drace! Ar trebui să te dau imediat afară și să deschid ceainăria chiar mâine. Oricum nu mai e mult până atunci. O simt. Și primul lucru pe care am să-l fac e să scap de iepuri.

TILLIE: Da mamă.

BEATRICE: Crezi că glumesc?

TILLIE: Nu, mamă.

BEATRICE: Poți fi sigură. Eram s-o fac încă de acum o lună. Uite aici încă un cuvânt pe care ar trebui să-l înveți. (citind)Tri...triclometan. Știi ce înseamnă asta, Matilda? Cloroform! L-am pus deoparte pentru aparatul ăla al tău de făcut balegă de Angora. Și aproape de aparatele de balegă, VREA NANNY SĂ FACĂ CACA? NANNY VREA ÎNTOTDEAUNA SĂ FACĂ CACA: NU-I AȘA, NANNY? FIINDCĂ NANNY E O FETIȚĂ CUMINTE ȘI FETIȚELE CUMINȚI VOR ÎNTOTDEAUNA SĂ FACĂ CACA. DUMNEZEU ARE GRIJĂ DE FETIȚELE CUMINȚI ȘI LE AJUTĂ ÎNTOTDEAUNA SĂ FACĂ CACA, NU-I AȘA, NANNY?  Semi-viață! Dacă vrei să știi ce este o semi-viață, de ce nu mă întrebi pe mine? Asta e cea mai perfectă semi-viața! Cu o fată care este semi-nebună, cu o alta care este o semi-eprubetă cu un semi-bărbat, cu o casă, semi-plină de rahat de iepure și de un semi-hoit. Asta e adevărata semi-viață, Matilda! Eu și cobaltul 60 ne putem mândrii cu cele mai grozave semi-vieți de pe lume!

(lumina se stinge repede)
 

TABLOUL III:

BEATRICE: (e la telefon) Cu domnul Goodman, vă rog. (pauză) De unde să știu eu că are o oră? Alo, domnul Goodman? Dvs sunteți, domnule Goodman? O, vă rog să mă scuzați, domnișoară Torgersen. Bine, aștept. Nu l-ați putut găsi domnișoară Torgersen? (pauză) O, scuzați-mă, domnule Goodman. Bună ziua. Pariez că n-o să ghiciți cine-i...domna Hunsdorfer-vă mai amintiți? De la carnea congelată! Știți, Ruth mi-a spus că este noua dvs secretară și nu vă puteți închipui ce încântată sunt. I-ați dat atâta atenție Matildei, încât sunt sigură că Ruth era geloasă. Așa-i firea ei. Sper că o să fiți mulțumit de ea, deși nu prea văd ce o să poată să facă Ruth în marele Dvs laborator. E atât de neîndemânatică...(pauză) Cum, o să țină evidența lucrărilor? Ce frumos! Și o să bată fișele la mașină? Cum, aveți atâta încredere în ea?...Închipuițivă că nici nu știam că poate să bată la mașină (pauză) Da, dar am să vă spun acum de ce v-am chemat. E vorba de semințele acelea pe carer i le-ați dat Matildei. Le-a adus de câtva timp și acum au început să crească. Ea spune că au fost supuse la radioactivitate și aud atâtea lucruri înspaimântătoare despre radioactivitate, încât e normal să asociez radioactivitatea cu sterilitatea și pur și simplu să mă îngrozesc când dau cu ochii peste ele în sufrageria mea. N-ar putea să cultive și ea, la fel ca toată lumea, niște anemone fără nicio radioactivitate? (pauză) da... (pauză) pare foarte interesant...(pauză) Nu, deocamdată nu știu ce-i o ”mutație” (pauză). Domnule Goodman....domnule Goodman! N-aș vrea să credeți că nu mă interesează, dar vă rog să mă scutiți de orice definiție la telefon. Mă  duc săptămâna viitoare la bibliotecă, îmi iau de acolo o cărticică de știință, și aflu din ea tot ce trebuie să știu despre mutații...(pauză) Nu, nu m-ați jignit, dar am vrut să știți că nu sunt cretină....prudența e întotdeauna preferabilă tragediei, domnule Goodman. Și Matilda o să aibă destule greutăți în viață și fărăsă fie sterilă. Eram foarte îngrijorată. Dra acum mi-ați ușurat biata mea inimă de mamă. Ce păcat că liceele noastre n-au cât mai mulți tineri de valoarea dvs, domnule Goodman. Vorbesc serios. Zău așa. La revedere, domnule Goodman.

TABLOUL IV:

RUTH: (țipând de afară, sus) Aaaaa!

TILLIE: (de afară, sus) Mamă! Iar face o criză!

RUTH: Aaaa!

TILLIE: Liniștește-te, Ruth!

BEATRICE: Ruth! Astâmpără-te!

TILLIE: Iar începe să bată câmpii!

BEATRICE: Taci și du-te în camera ta! Ai visat, Ruth, înțelegi, ai visat. Nu se ține nimeni după tine, nimeni!

TILLIE: A început să-și dea ochii peste cap...

BEATRICE: Du-te în camera ta! Vezi că nu se ține nimeni după tine? Nimeni! Nimeni! Ruth, liniștește-te. Respiră adânc...adânc. Iar s-a luat matahala aia rea și scurtă după fetița mea? Monstrul ăla cumplit și hidos? Ei ai văzut că n-are de ce să-ți fie teamă?

RUTH: Iar am avut visul ăla cu domnul Mayo.

BEATRICE: Lasă, Ruth. Un pahar cu lapte fierbinte și-ți trece...s-a stins lumina. Nu mai ții minte unde sunt lumânările.

RUTH: Care lumânări?

BEATRICE: Lumânările alea albe de la tortul de ziua mea de anul trecut.

RUTH: Le-a dus demult la școală și le-a topit pentru experiență.

BEATRICE: Cu ce drept a făcut asta?

RUTH: Ți-a cerut voie.

BEATRICE: (aprinde lanterna) Uite că merge. Să facă bine să nu-mi strice nimic până nu e sigură că nu-mi mai trebuie. Întodeauna trebuie să ai câteva lumânări în casă. Vai, Ruth ți s-a făcut pielea ca gheața. Șezi pe divan să-ți dau o pătură. Ține-o puțin. Acum o să-ți fie mai cald (pauză) Ce e?

RUTH: Lanterna...

BEATRICE: Ce-i cu ea?

RUTH: E lanterna cu care mă feream de domnul Mayo.

BEATRICE: Așa e. Nu mai avem nevoie de ea.

RUTH: Nu, lasă-mi-o. Vrei să știi ce scrie despre asta în ”cazier”?

BEATRICE: Nu, nu vreau.

RUTH: Zice că am ieșit din camera mea...și am început să cobor, treaptă cu treaptă...că am auzit de dincolo niște gemete și scârțâituri...și că...

BEATRICE: Eu mă duc să mă culc.

RUTH: Nu pleca.

BEATRICE: Atunci să vorbim de ceva mai plăcut.

RUTH: Mamă, mai spune-mi odată povestea cu căruța.

BEATRICE: Schimbi atât de repede vorba că pierd și eu șirul.

RUTH: Te rog, mamă. Povestea cu căruța.

BEATRICE: Eu nu știu să spun povești. Roagă-i pe deștepții ăia de profesori ai voștrii să vă îndruge verzi și uscate.

RUTH: Mai spune-mi odată povestea cu caii și cum ai furat căruța.

BEATRICE: Nu mă mai provoca...

RUTH: Te rog frumos, mamă...

BEATRICE: Vrei o țigară?

RUTH: Dar fără împușcarea cailor.

BEATRICE: O știi pe de rost, fetițo.

RUTH: ”Mere! Pere! Ca...astraveți!”

AMÂNDOUĂ: Mere! Pere! Ca...astraveți! (râd)

RUTH: Cum ai izbutit să scoți căruța din curte, fără dă te vadă bunicul?

BEATRICE: Foarte ușor. În fiecare zi, când  se întorcea obosit acasă, făcea câteva sandvișuri pentru amândoi...fiindcă mama murise de ani de zile...și pe urmă se culca pe divanul nostru bătrânesc, care era pe atunci pe acolo! Și, într-o zi, în timp ce dormea, am înhămat caii și am pornit-o de-a lungul străzii, în sus și-n jos, în jos și-n sus, chiuind la toți cei ce-mi ieșeau în cale.

RUTH: Asta-i fantastic, mamă!

BEATRICE: Când eram mică, eram mai îndrăzneață decât o ursoaică. Să știi că-ți trebuie multă îndrăzneală să strigi, în fiecare zi, din căruță: ”mere!...”

AMÂNDOUĂ: ”Pere! Ca...astraveți!” (râd)

RUTH: Și a aflat că ai luat căruța?

BEATRICE: Dacă a aflat? A fugit după mine pe stradă și a început să mă cârpească chiar acolo, pe capră-ce-i drept nu prea tare, dar simțeam că mor de rușine. Și poți să fii sigură că nu mai făcusem niciodată (pauză) L-ai fi adorat, Ruth și te-ai fi dus cu el, cu căruța, strigând în tot orașul...

RUTH: Mere! Pere! Ca...astraveți!

BEATRICE: Nu!

RUTH: Ca...astraveți!...

BEATRICE: Tatăl meu nu mai avea pereche pe lume Ruth. Ce rău îmi pare că nu v-ați cunoscut. Știi că acuma ar fi avut numai 65 de ani? Și pun pariu că ar fi cutreierat și azi orașul, cu căruța lui cu fructe și legume...Era totul atât de frumos, când , din senin, s-a dezlănțuit furtuna...

RUTH: Treci peste...

BEATRICE: Nicio grijă, trec peste cai.

RUTH: Ce s-a întâmplat?

BEATRICE: Tata s-a îmbolnăvit, a trebuit să-l duc la spital și să am eu grijă de casă și de Caii...

RUTH: Mamă!

BEATRICE: Caii...am rugat pe un vecin să... aibă grijă de ei. Și, pe urmă, când boala i s-a agravat, m-a implorat să mă mărit cu taică-tău, care-mi dădea de mult târcoale, ca să fie sigur că o să aibe cineva grijă și de mine. (râde) Dacă ar știi cum a vut grijă de mine, s-ar răsuci în mormânt. ȘI CE COȘMARURI! VREI SĂ ȘTII CE COȘMARURI AVEAM? N-am avut niciodată coșmaruri. După certurile cu taică-tău, după divorț sau după tromboza lui, pe care a merotat-o, cu vârf și îndesat. N-am avut niciodată coșmaruri după necazurile astea. Știi care era singurul meu coșmar, care se repeta noapte de noapte? Se făcea că aș fi fost în căruța tatei, dar într-o căruță mai mare și mai lucioasă, trasă nu de cai de corvoadă, ci de doi cai albi, frumoși, cum sunt caii de circ-cu coame lungi și beteală, și căruța era albastă, de un albastru sclipitor. Și era plină-plină cu mere galbene, struguri și pepeni verzi. Știu, ai să râzi când am să-și spun că purtam o rochie superbă, garnisită toată cu rubine, că părul îmi era împletit într-un coc și că în creștetul capului purtam o pană lungă, lungă...și clopotele acelea mari agățate de o panglică de aur, în spatele curții sunau: Dang, dang, dang (Ruth continuă)   

AMÂNDOUĂ: Dang, dang, dang, dang, dang, dang (Ruth continuă)

BEATRICE: Și eu strigam: MERE! PERE! CA...ASTRAVEȚI! (tăcere)

RUTH: Dar bine, mamă, ăsta nu-i coșmar!

BEATRICE: Însă din clipa în care intram pe strada noastră, nu se mai auzea niciun zgomot. Toate ușile și ferestrele erau fercate și nu se vedea nici urmă de om. M-a apucat teama că fructele or să se strice, fiindcă nu o să le cumpere nimeni și strigam mai departe din răsputeri. Dar nu se mai auzea nimic. Nicio șoaptă. Apoi întorceam capul și mă uitam la o casp de peste drum...vedeam o fereastră...perdelele se dădeau încet la o parte ...și vedeam capul tatei (pauză) Ruth...ia-mi lumina din ochi.

RUTH: Mamă, Nanny o să moară aici?

BEATRICE: Nu!...

RUTH: Ce faci cu ea?

BEATRICE: O dau afară...(pauză) oh...doamne...

RUTH: Plângi?

BEATRICE: (după o pauză) De ce mai trăiesc, Ruth?

RUTH: (sculându-se) Mamă...

BEATRICE: De ce?

TABLOUL V:

TILLIE: Ce faci?

BEATRICE: Puțină curățenie. Și tu ai să mă ajuți. Deocamdată poți să arunci la gunoi iepurele asta infect, ca să nu mă silești să-l sugrum cu mâna mea. Nu mă crezi capabilă? Ai puțină rabdare și ai să te convingi. Unde-i Ruth? Probabil că aleargă prin curtea școlii în sutien.

TILLIE: Mamă, mi-au cerut să fac ceva la școală.

BEATRICE: NANNY, AI AUZIT! I-AU CERUT SĂ FACĂ CEVA LA ȘCOALĂ! NU E FANTASTIC, NANNY? Ei bine, eu te invit să faci ceva acasă. De pildă, să mă scutești cât mai curând de prezența iepurelui. Ca să vezi ce generoasă sunt te las să-l faci cuiva cadou. Dă-l domnului Goodman. I-aș fi dat eu de mult cu puțin cloroform pe la bot, dacă nu mi-ar fi fost teamă c-o s-o apuce tremuriciul pe precocea de soră-ta...Și nu-mi plac gazele care vibrează mult. Și aruncă și anemonele astea sterile. Put!

BUNĂ, NANNY! CE FACI SCUMPETEO? Ce ai spune de o lungă, foarte lungă călătorie. Știi, mi-am făcut azi bilanțul vieții și rezultatul la care am ajuns zero. Mi-am adunat toare capitolele și rezultatul este zero, zero, zero, zero, zero!

zero, zero, zero, zero, zero,

zero, zero, zero,

zero, zero,

zero

... și tu care ești tobă de carte, știi cum se pronunțî acest cuvânt? Se pronunță:000000000000. Ca un geamăt! 0000000000! Nu-i așa, Nanny? NU-I AȘA, NANNY? Așa că până la sfârșitul săptămânii vreau să te descotorosești de aparatul de excremente, și zic ”excremente”, nu altfel, ca să-ți arăt că am și eu cultura mea, și să-ți iei o slujbă la Magazinul universal. Și dacă nu te descurci prea bine cu clienții, îți atașăm și ție un apărățel. E bine?

RUTH: Nu-i așa că nu-ți vine să crezi? Nici mie nu mi-a venit să cred când mi-a spus Chris Burns la ora de geografie...dar pe urmă a spus-o și domnul Goodman, în recreație, când am tras cu urechea la ce se vorbea în cancelarie. Nu-ți vine să urli de fericire? Nu-ți poți închipui ce mândră sunt de Tillie mamă. Toată școala vorbea despre ea și nimeni nu mai...era pentru dată că toți aveau numai cuvinte de laudă...și eu le spuneam tuturor: ”Da, e sora mea! E sora mea! Sora mea! Sora mea! Dă-mi o țigară.

BEATRICE: Să nu te mai atingi de țigările mele.

RUTH: Las’ că te scarpin eu mai târziu.

BEATRICE: Nu vreau să mai pui mâna pe mine!

RUTH: A telefonat? A telefonat? Doamne, nici acum nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred.

BEATRICE: Cine să telefoneze?

RUTH: Ca secretară particulară a domnului Goodman, nu ar trebui să-ți spun, dar ai să primești un telefon de la școală.

BEATRICE: Ce tot îndrugă precocea asta?

TILLIE: Am participat la concursul științific...

RUTH: Cum, încă nu ți-a spus? Vai, Tillie, cum ai putut  să nu-i spui? A fost extraordinară, mamă. A intrat în finala concursului. N-au intrat în finală decât 5 din sute și sute de concurenți. I-a făcut pe toți knock-out cu ghivecele ei cu flori. Nu așa că-i fantastic? A selecționat-o chiar domnul Berg, directorul! Și l-am auzit pe domnul Goodman că o să ajungă a doua Madame Pasteur, că n-a mai văzut niciodată o fată care să facă ce a făcut ea și...le spuneam tuturor ”DA, E SORA MEA!” Ești sora mea! Domnul Goodman a telefonat la ziarul Progresul și o să vină să te fotografieze. Nu-i așa că e grozav, mamă? Și acum n-a mai râs nimeni de ea. A învins aproape pe toți și n-a mai râs nimeni de ea. ”E sora mea”, le spuneam tuturor, ”E sora mea”! El trebuie să fie! Răspunde tu, mamă, că mie mi-e frică. Răspunde odată să nu închidă. (pauză) Mamă! (pauză) o să închidă! Alo? Da! El e! (la telefon) O clipă, vă rog. (acoperă din nou microfonul. Aparte lui Beatrice) Vrea să vorbească cu tine.

BEATRICE: Cine?

RUTH: Directorul!

BEATRICE: Închide.

RUTH: I-am spus că ești aici, mamă.

BEATRICE: Da? (pauză) Știu cine sunteți, domnule Berg. (pauză) Am auzit. (pauză) N-ați putea găsi pe altcineva? Fiindcă aici, în casă, nu ne putem vedea capul de treabă, și la gospodărie e mai puțin pricepută decât la anemone. Eu? Ce să caut eu pe scenă? (pauză) Celelalte mame, n-au decât. (pauză) Credeam că aveți destule date despre noi în ”cazierul” dvs... (pauză) Bine, am să mă mai gândesc (pauză) Bună seara, domnule Berg. Am spus că am să mă mai gândesc.

RUTH: Ce a spus?

BEATRICE: Cum ai putut să-mi faci una ca asta? De ce l-a lăsat să-mi telefoneze? Nu știi că n-am cu ce să mă îmbrac? Vrei să fim două caraghioase pe scenă, pocitanie mică? VREI SĂ RÂDĂ TOȚI DE NOI? SĂ RÂDĂ ȘI DE TINE ȘI DE MINE?

RUTH: Mamă...nu ești mândră de ea? Mamă...e o cinste.

TILLIE: Da’ n-a mai râs nimeni de mine.

BEATRICE: Oh, Tillie...Oh, Tillie...Tillie, Tillie...

TABLOUL VI:

BEATRICE: Și cât o să țină toată povestea asta? Să știi, chiar dacă ieși prima, nu spun niciun cuvânt de mulțumire. Am urât școala când eram elevă și o urăsc și acum...și singurul lucru pe care l-aș avea de spus ar fi: ”sunteți o haită de profesori idioți și copii perverși!” Auzi dumneata, să jupoaie cineva o pisică!

RUTH: N-a jupuit-o, a fiert-o!

BEATRICE: Adineaori mi-ai spus că i-a sfâșiat pielea cu un cuțit de portocale...Știi că uneori mă scoți din sărite? Dacă ai pus toate ghivecele în cutie, duc eu paravanul. Să știi că mă doare capul de toate titlurile astea pe care le-am scris. Și, probabil că nici nu-ți plac.

TILLIE: Îmi plac foarte tare.

BEATRICE: Ascultă, dacă nu vrei să vin cu tine la școală nu vin. Ai o mutră de parcă te-ai duce la înmormântare.

TILLIE: Sunt emoționată, mamă.

BEATRICE: Îți interzic să fii nervoasă. Unde ți-e funda?

RUTH: Eu i-am scos-o.

BEATRICE: De ce?

RUTH: Fiindcă-i dădea o mutră de zăludă.

BEATRICE: De unde știi tu ce-i bun și ce-i ne-bun? Dacă maioul ăsta al tău ar fi puțin mai strâmt, ți-ar opri circulația sângelui. Funda îți stă foarte bine. Nu trebuie să-ți fie ruține că n-avem destui bani și nu ești elegantă, Matilda. Esențial e să fii corect îmbrăcată și-atunci toată lumea îți apreciază efortul pe care l-ai făcut cu o înfățișare plăcută. Știi că într-o bună zi s-ar putea să devii chiar drăguță. Ai unele  trăsături frumoase, pe care le-ar scoate în evidență o coafură montantă și câteva tușe de fard. Sper că nu le-ai băgat prea unu într-altul. Ți-ai găsit referatul?

TILLIE: Da, mamă.

BEATRICE: Ascultă, Matilda, tu crezi că într-adevăr ai să reușești? Nu vreau să spun că n-ai să fii cea mai bună, dar mă gândesc la toate matapazlâcurile de la școală. Nu râde, că dacă e cineva care o să arunce toată școala în aer? Cum ești ceva mai ieșită din comun se năpustesc toți asupra ta să te ucidă.

RUTH: Tillie mi l-a dat mie pe Peter.

BEATRICE: (față în față cu Ruth) Atunci ai moștenit și rahatul lui. De ce ți-ai pus pardesiul?

RUTH: Mă duc afară să aștept taxiul.

BEATRICE: Nici gând. Te duci imediat să aduni autografele răhățite de iepure, că altfel nu mai vezi nicio țigară de la mine, chiar dacă îmi scarpini spinarea cu un cuțit de portocale.

RUTH: Vin și eu cu voi la școală.

BEATRICE: Nu vii la nicio școală. Îi ți companie cadavrului de dincolo. Dacă se trezește și începe să cârâie, îi strecori pe gâtlej un strop de whisky. Repede! Ia ghivecele, Matida...eu iau paravanul.

RUTH: Trebuie să mă duc la școală. I-am promis lui Chris Haker.

BEATRICE: N-ai înțeles ce-am spus?

RUTH: Trebuie să mă duc!

BEATRICE: Gura!

RUTH: Fac ce-mi place. ȘI AM SĂ MĂ DUC!

BEATRICE: CE-AI SPUS, CE?

TILLIE: MAMĂ!

BEATRICE: Fugi, Matilda și spune-i să nu mai claxoneze. FUGI! Nu știu de unde ți-o fi venit ideea că n-o să rămână nimeni să păzească bârlogul? Acum știi și tu ce a fost în sufletul meu, atâta amar de ani,  când fugeați amândouă de acasă și eu trebuia să rămân aici singură cuc, ca să păzesc un cadavru de cincizeci de dolari pe săptămână. Unde te duci? De ce nu mă respecți? Asta-i tot ce-ți cer, să mă respecți.

RUTH: De ce ți-e rușine cu mine?

BEATRICE:Am fost eu văzută eu cu pramatii și mai și decât tine. de fapt nici nu știu de ce mă duc. Crede-mă că nu dau nici două parale pe toată ”festivitatea” (pauză) Vrei să știide ce mă duc? Vrei să știi de ce de data asta trebuia să aibă altcineva grijă, câteva clipe de smochina de-alături? Fiindcă pentru prima oară în viață, mă simt mândră de ceva. Știu foarte bine că e o prostie. Dar undeva în creierul ăsta de turturică s-a cuibărit un pic de mândrie. Și acum mă invidiezi și pentru asta, bestie mică?

RUTH: Grăbește-te. Ești așteptată. Toată lumea te așteaptă.

BEATRICE: Sper că s-o fi uscat vopseaua. Cine mă așteaptă?

RUTH: Toată lumea...în frunte cu domnișoara Hanley. Le-a vorbit tuturor profesorilor despre tine...și toți te așteaptă.

BEATRICE: Mare mincinoasă mai ești, Ruth, de câte ori nu ți se face pe voie, începi să otrăvești viața altora. (se întoarce și se îndreaptă spre ușă)

RUTH: Petrecere frumoasă ”Betty răzgâiata”!

BEATRICE: Pune-ți pardesiul!

RUTH: De ce?

BEATRICE: Ia pardesiul și du-te cu Matilda.

RUTH: Acum nu mai vreau eu să mă duc.

BEATRICE: PLEACĂ!

RUTH: Acum o să dea vina pe mine că nu mai mergi și o să-și ia înapoi iepurele. Ce vină am eu daca așa îți spune lumea? Să-i spun lui Tillie că vi și tu mai târziu? Nu vrei să-mi răspunzi? Mi se fâlfâie.

JANICE: Trecutul. Am luat pisica de la ”Societatea pentru protecția animalelor” imediat după ce a fost ucisă printr-un sistem de presiune la mare altitudine. Așa se explică de ce-i lipsesc câteva coaste, fiindcă această metodă aspiră aerul din plămânii animalului și îi rupe toate cavitățiile. Ei spun că asta previne cruzimea față de animale, dar eu găsesc că e oribil (râde) Pe urmă am fiert pisica într-o soluție de hidroxid de sodium până i s-a desprins aproape toată pielea, dar a trebuit să-i curăț părul de la articulații cu un cuțit. N-aveți idee ce greu e să ajungi până la oase. (o lovitură de gong) Trebuie să trec acum la PREZENT, deși vroiam să vă povestesc și cât timp mi-am petrecut ca să-i reconstitui scheletul. (ia scheletul în mână) Așa cum e acum, este foarte util pentru cei ce studiază anatomia, deși âi lipsesc câteva coaste, și poate fi folosit la arătarea principalelor aspecte anatomice ale multor, multor animale din aceeași familie a felinelor. Cam asta-i tot la ce poate fi de folos în prezent, dar mă gândesc că această experiență o să-mi prindă bine și la înscrierea la facultate, când o să pot să arăt la cerere că nu m-am ținut numai de flirturi în liceu.

(râde, gong) VIITORUL. În ce privește viitorul lui Tontoroi-frățiorul meu, el i-a întrebat pe cei de la ”Societatea pentru protecția animalelor” cum îl cheamă, când s-a dus să-l ia de acolo, dar cred că au glumit-(râde). În ce privește viitorul, bineînțeles că-l voi dona laboratorului școlii, iar la anul, dacă mai e și atunci un concurs, poate că vou face aceeași experiență cu un câine. (gong)

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și sper că voi lua premiul întâi. 

BEATRICE: (la telefon) Dacă sunteți amabilă, cu domnul director. (pauză).

Atunci rugați-l să deschidă de pe scenă. (pauză).Nu vă privește pe Dvs. cine-s eu. (pauză) Da? (pauză) Bine. Atunci vă rog să le comunicați domnului director, domnișoarei Hanley și domnului Goodman că domna Hunsdorfer le-a telefonat ca să le mulțumească că au făcut tot ce au putut ca să-i piară și restul de poftă de viață...

Fiți vă rog amabilă și transmiteți-le din partea mea ”mersi”, de trei ori ”mersi”. (pauză). Mulțumesc. Doamna Hunsdorfer. (pauză)

Vă rog să mă scuzați dacă v-am speriat. N-aș fi dorit să credeți că Nanny a paralizat sau a dat ortul popii – îmi închipui ce groaznic v-ați fi simțit în caz de deces...Ar fi fost o mare tragedie, domnă director...general. (pauză) Da, iată de ce v-am chemat.

Ca să vă rog s-o luați mâine de aici. Când ați adus-o v-am spus că o accept numai de probă și că dacă o să-mi calce pe nervi, o să-i dau papucii.(pauză)Asta-i situația. Dacă mai doriți și un alt motiv: trișează la pasiențe. (pauză) Perfect. Și dacă n-o iei până mâine la prânz, ți-o trimit ramburs, cățea!

TILLIE: Trecutul. Semințele au fost supuse unor diferite raze gamma de la sursele de radiație din Oak Rige. (pauză).Domnul Goodman m-a ajutat să cumpăr semințele. (pauză) Le-am cronometrat... (își pierde o clipă glasul)... evoluția. (Gong).

Prezentul. Semințele supuse unor raze de mică intensitate au avut o evoluție normală.

Semințele supuse unor raze de intensitate medie, au dat naștere la diferite mutații, cu flori, tulpine uriașe și frunze multicolore.

Semințele din imediata apropiere a razelor gamma au fost distruse sau au dat flori pitice.(gong).

Viitorul. După ce efectele radiației vor fi mai bine cunoscute, va veni o zi în care energia atomilor va schimba fața întregii lumi. (cu inspirație) Unele din mutații vor fi bune, minunate – depășind toate visurile noastre – și cred, cred acest lucru din tot sufletul.

VA VENI O ZI ÎN CARE OMENIREA ÎI VA MULȚUMI LUI DUMNEZEU PENTRU STRANIA ȘI FRUMOASA ENERGIE A ATOMILOR.

(Plângând ușor).Mamă! mamă!

RUTH: (de afară) Mamă! (intră în galop) MAMĂ!VICTORIE!UNDE EȘTI!VICTORIE! Mai repede. Mai repede! O, Doamne, nici nu-mi vine să cred! MAMĂ! VINO JOS! Repede! Doar o clipă. MAMĂ! Vreau să-ți arăt ceva. Mamă! A luat premiul întâi...N-ai auzit ce am spus? Tillie a luat premiul întâi!

(pune telefonul pe masă) Mamă! Ce-i cu tine? De ce-ai scos hârtia de la vitrina?

TILLIE: Mamă! Vrei să deschizi ceainăria?

RUTH: Ce-i cu tine? Nu mai vrei nici să răspunzi?

BEATRICE: Dă-mi câteva piuneze de acolo.

RUTH: AM SPUS CĂ A LUAT PREMIUL ÎNTÂI. EȘTI SURDĂ?

BEATRICE: Ruth, dacă nu taci odată, te bag la ospiciu.

RUTH: Pe tine ar trebui să te bagi la ospiciu. BETTY.

BEATRICE: Iepurele e în camera ta. Îl îngropi mâine dimineață.

RUTH: Dacă i-ai făcut ceva...te omor!

TILLIE: Mamă!

BEATRICE: (pe un ton blând) Da.

TILLIE: Nu l-ai omorât, nu-i așa?

BEATRICE: Mâine pleacă si Nanny. În zorii zilei.

TILLIE: Ruth? Ți-e rău?

BEATRICE: Nu știu ce o să fie. Poate o ceainărie. Poate nu. După școală, o să munciți câteva ore în bucătărie. O să învățați să vă câștigați existența, ca-n orice alt local.

TILLIE: Mamă...leșină. Mamă! Ajută-mă! Să chem dorctorul?

BEATRICE: Nu. Îi trece repede.

TILLIE: Cred că ar fi mai bine să chem doctorul.

BEATRICE: Nu. Îi trece repede.

TILLIE: Cred că ar fi mai bine să chem doctorul.

BEATRICE: Nu ți-am cerut părerea! O să avem nevoie și de ultimul șfanț, ca să deschidem ceainăria.

TILLIE: Îl îngrop în curtea din spatele casei.

BEATRICE: Nu îngropa și prosopul.

TILLIE: Îl îngrop mâine dimineață.

BEATRICE: Matilda.

TILLIE: Da, mamă.

BEATRICE: Urăsc lumea asta, Matilda, știi?

TILLIE: Da, mamă. Înțeleg.

BEATRICE: Urăsc lumea asta.

GLASUL LUI TILLIE: (pe bandă)

Concluzia. Experiența mea a arătat câteva din straniile efecte pe care le poate produce radiația și ce primejdioasă poate fi ea dacă nu e folosită corect. Domnul Goodman mi-a spus să arăt în această concluzie care sunt planurile mele de viitor și cum m-a ajutat această experiență ca să mă gândesc la ele. În primul rând, efectul razelor gamma asupra anemonelor m-a făcut să iubesc soarele și stelele, fiindcă universul trebuie să fie ca o lume de mari atomi – și vreau să știu cât mai multe lucruri despre el.

Dar și mai important, cred că este faptul... că experiența mea m-a făcut să mă simt cineva...fiecare atom din mine, din noi toți, a venit din soare...de pe tărâmuri de dincolo de toate visurile noastre...

TILLIE: Ce frumos cuvânt! Ce frumos cuvânt! Atom.

CORTINA